
Mulți pacienți sunt nemulțumiți de numărul de vizite necesare atunci când au mai mulți dinți de tratat: „Mă deranjează că nu pot să rezolv toate problemele odată — timpul nu îmi permite să vin zilnic la clinică.” De înțeles, mai ales astăzi, când toată lumea își eficientizează timpul; iar la 5, 10 sau chiar 20 de vizite, programările devin o problemă reală. Există și pacienți care preferă cât mai puține vizite din cauza anxietății legate de scaunul stomatologic.
Oricare ar fi motivul, la Dena Dent avem dotările și pregătirea prin care putem limita considerabil numărul de vizite, astfel încât să nu vă deplasați pentru tratamentul unui singur dinte pe ședință, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor.
Câte vizite cere, de obicei, un tratament?
Pentru o obturație sau o extracție este necesară o singură vizită, iar stomatologul tratează în general un singur dinte pe ședință. Un tratament de canal se întinde de regulă pe două-trei ședințe, în funcție de gravitate. O coroană ceramică poate necesita între 3 și 5 ședințe. Dacă aveți nevoie de mai multe astfel de tratamente, puteți calcula singuri câte drumuri ar însemna.
Cum lucrăm noi
Pacienților care nu pot sau nu vor să vină de multe ori le putem trata, dacă nu toate, măcar o mare parte dintre problemele dentare în 1–3 ședințe. Trebuie doar să fiți dispuși ca o vizită să dureze până la 2–3 ore, în funcție de dificultatea tratamentului. Nu vă faceți griji: tratamentul are loc cu pauze de odihnă și relaxare, cu anestezie locală și medicație corespunzătoare post-tratament. În pauze puteți privi filme sau emisiuni TV, sub atenta supraveghere a personalului clinicii.
În mod normal, omul are 32 de dinți — 16 pe arcada superioară și 16 pe cea inferioară — împărțiți în 4 hemiarcade a câte 8 dinți. Beneficiind de ultimele tehnologii și materiale stomatologice, putem trata, în funcție de gravitatea problemei, până la 8 dinți situați pe aceleași hemiarcade într-o singură ședință.
Convingeți-vă singuri: programați o consultație gratuită la Dena Dent, unde vă explicăm pe îndelete toate detaliile acestei proceduri.